Una – Alta

Şoc şi groază. Extraordinar şi nemaivăzut. Să mor io’ dacă nu.

Publicat pe

Peste tot există goana după senzaţional, şoc, groază, extraordinar, nemaivăzut şi multe alte expresii aducătoare de click în titluri numai că acest sistem se aplică oriunde şi peste tot. Un mic exemplu este la cotaţia valutelor.

Uite ditamai drama grafică pentru trei bani. Ştiu – la un miliard de dolari variaţia ar fi undeva la 67 de mii de dolari dar totuşi vizual doare ………

curs valutar euro termen scurt

 

Logică de Cişmigiu

Publicat pe

Care o fi scopul ascuns de montare a coşurilor de gunoi la un metru jumătate în spatele băncilor?

logica 1

logica 2

Om vs natura

Publicat pe Actualizat pe

Mai câştigă şi natura câte un pic…

 

vs natura 1 vs natura

Cadouri

Publicat pe

Toate bune şi frumoase, cadoul este cadou, aparatul de tuns bănuiesc că nu vrea nimeni să-l folosească în concubinaj cu telefonul dar eu am o problemă cu cardul şi este o practică care am văzut-o foarte des practicată în special pe aliexpress – card cadou la telefon care nu are slot pentru el. De ce?

În afară de acest mic aspect deranjant- numai şi numai pentru mine- Mi3 este un telefon cu un raport preţ – caracteristici excepţional, deţin unul şi nu l-aş schimba decât cu un mi note generaţia de anul ăsta când o fi disponibil şi niţel mai ieftin.

Preţurile sunt OK mai ales având în vedere şi cadourile… dar totuşi de ce….

 

cacadou

Îmi cer scuze pentru faptul că Google îşi cere scuze.

Publicat pe

Google si-a cerut scuze public pentru o eroare in instrumentul de traducere, scriu cei de la Reuters. Cuvantul „gay” (homosexual) a fost tradus in mai multe moduri ofensatoare! Greseala avea loc cand incercai cuvantul „гей”, echivalentul in limba rusa al cuvantului „homosexual”, aparand sugestii denigratoare.

Rezultatele erau deranjante ( poponar, printesa, regina, sodomit sau barbat cu fusta ). Acestea apareau la traducerea din engleza in franceza, spaniola si portugheza.

De aici.

 

PS. Ar trebui sa facă ceva şi cu pozele. Este indmisibil ca asta să apară prima – când cauţi gay la imagini – 🙂 Este ceva ofensator, strigător la cer şi de neînchipuit. AMIN.

Desfile del orgullo gay en Madrid, 2013.

Citesc yoso.ro

Publicat pe

Păi citeam şi înainte. Acum am un reminder haios care nu o să se mai spargă

yoso.ro rezistent

 

 

şi care se şi asortează cu expresorul.

yoso.ro asortat

 

PS. Reclamaţie :  nici un reply la mail cu- o să primeşti /nu o să primeşti, ceva acolo… 🙂

Adblock şi Adblock Plus în Chrome.

Publicat pe

Merg amândouă instalate în Chrome una lângă/peste cealaltă fără să se certe  şi totul pare aproape perfect acum.

no ads

Bezel free

Publicat pe

Toate telefoanele aleargă către bezel free ceea ce înseamnă fără margini – unde se termină ecranul să se termine şi telefonul – cel puţin pe laterale – şi cu cât mai tare aş fi excitat de vestea asta mă loveşte realitatea care-mi spune că eu folosesc permanent huse de protecţie de tip bumper de silicon –  adică unde rahat o să se mai agaţe acest tip de huse fără să-mi afecteze folosirea ecranului?

confuz

Chestii de bun simţ

Publicat pe

1. Dacă te duci să vezi un foc de artificii de an nou nu-l filma, bucură-te integral de el, sigur este unul cu o cameră profesionistă care o să facă treabă mai bună ca tine iar tu nu o să te bucuri dacă te uiţi pe ecranul telefonului live indiferent de mărimea ecranului.

2. Nu o să consumaţi cu mai mult de 10-20% mâncare ca de obicei chiar dacă este crăciun şi revelion la mijloc, pur şi simplu o să o arunci după aia.

3. Dacă ai de gând să te duci la munte odată cu toţi meltenii pentru că zăpadă şi timp – ia trenul – face două ore până la Predeal şi două ore până la Bucureşti. Fix.

relax

Fără reclamă pe site 10 Euro/an.

Publicat pe Actualizat pe

Nu-i mult dar abordarea  pare greşită, cel puţin ochiului meu. Poţi cere o donaţie de 10 euro pe an care să conţină eliminarea reclamelor din pagină. În orice caz Adblock Plus e sfânt. Noroc.

ziare.com fara reclame